Botoșani
cer acoperit de nori
6.8 ° C
10.5 °
6.6 °
92 %
2.6kmh
88 %
J
22 °
vin
16 °
S
14 °
D
16 °
lun
8 °
joi, octombrie 23, 2025
- Advertisement -
SocialÎn decursul acestui sfârșit de săptămână, la nivel național, pompierii salvatori au...

În decursul acestui sfârșit de săptămână, la nivel național, pompierii salvatori au intervenit cu promptitudine pentru gestionarea optimă a celor peste 4.000 de situații de urgență

Astfel, în ultimele trei zile, un procent de aproximativ 80% din numărul total al misiunilor a constat în cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, în urma cărora 3.266 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar 22 au fost salvate din situații critice.

Pe lângă intervențiile destinate acordării asistenței medicale de urgență, echipajele operative și-au concentrat eforturile și pe acțiunile destinate protecției comunităților locale, unde s-a acționat pentru gestionarea optimă a celor 623 de situații pentru căutarea, deblocarea, salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, fenomene hidrometeorologice periculoase, accidente din domeniul CBRN, precum și alte situații de urgență.

Totodată, o atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 18 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.

De asemenea, în acest sfârșit de săptămână, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 207 incendii izbucnite la nivel național. Din totalul acestora, 51 au fost înregistrate la arderi necontrolate, suprafața de teren afectată fiind de peste 30 de ha.

Derularea activităților de informare și de educare a populației asupra măsurilor și a modului de comportare specifice tipurilor de risc reprezintă un deziderat important, pentru creșterea gradului de reziliență a comunităților.

Fiți partenerii noștri și participați la acțiunile destinate publicului larg.

Accesați platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, care este disponibilă gratuit din App Store și Google Play.

Respectați recomandările noastre, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

Sursa : IGSU

Sursa foto : IGSU

Continut exclusiv ⇢

- Advertisement -

Ultimele articole